Mi se pare extrem de greu să faci un top al frustrărilor. Eu unul le întâmpin la tot pasul şi nu vreau să fiu înţeles greşit, pot trece cu umor peste majoritatea, însă nu pot spune că sunt atât de detaşat cum mi-ar plăcea să fiu. Just, mă ţin departe de ură, răzbunare şi alte asemenea pasiuni, însă de cele mai multe ori, critica îmi penetrează cu uşurinţă armura.
Trecând peste, cam ăsta cred că ar fi My top five:
Cele mai „tari” frustrări sunt cauzate de:
5. Responsabilitate – nici nu încep!
4. Competiţie – la ce bun?
3. Autoritate – nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se face greaţă doar când aud că armata te face bărbat… tot nu-nu explic cum există oameni cărora le place să primească ordine sau chiar să dea la urma urmei….
2. Emoţii – …şi când ţi-e lumea mai bună, trebuie să se ivească vreun obiect – un băţ de chibrit, haina unui om pe stradă, strănutul unuia care trece pe lângă tine şi te trezeşti brusc făcând nişte conexiuni ciudate, brusc ajungi să-ţi aminteşti episoade de mult uitate şi eşti dintr-o dată melancolic şi la fel de brusc, repausul absolut pare singura variantă de abordare a vieţii de zi cu zi şi te trezeşti că lumea nu-ţi mai e la fel de bună etc.
1. Probleme de comunicare – astea sunt preferatele mele şi mă încearcă un gust dulce-amar la simpla senzaţie de neînţelegere care pluteşte în aer şi de abia aşteaptă să se transforme în ceartă. Am reuşit să mă cert de la jumătate de felie de pâine, aşa că nimic nu mă mai sperie.
